Capsula zburătoare

     Duminică, 14 octombrie.

     Poate părea o zi ca oricare alta, însă veți vedea că nu este deloc așa. Ca în orice altă zi de duminică, mă trezesc în jurul orei 7, pregătesc micul dejun, iar apoi iau masa împreună cu familia mea.

     Toti apropiații știu că ador să citesc operele Crinei Antonescu, cea mai cunoscută poetă de la noi din țară. Mărturisesc că mereu mi-am dorit să o cunosc personal, dar, din păcate, acest lucru era imposibil, deoarece ea stătea pe cealaltă parte a râului și acolo puteai ajunge doar pentru marfă sau urgențe.

Revenind la ziua de duminică, după ce am luat micul dejun, am spus familei că mă duc să mă plimb puțin prin oraș, deoarece nu aveam o zi prea grozavă și totul mă plictisea teribil. După ce m-am plimbat puțin prin oraș, la un moment dat, văd o pancartă pe care scria “Mașina Zburătoare”, însă toti cei care treceau pe acolo spuneau că este o mare bazaconie și că dau banii degeaba. Cu toate acestea am spus să încerc, intrarea costa cinci bani, așadar am intrat fără să stau pe gânduri. Angajații m-au echipat corespunzător, apoi m-au băgat într-o capsulă și m-au întrebat unde doresc să merg. Le-am răspuns că vreau să merg pe cealaltă parte a râului în orasul în care marea poetă, Crina, locuiește.

     Capsula arată ca un lift din geamuri, eu puteam vedea totul în afară, dar de afara nu se putea vedea înăuntru. În capsulă era o canapea confortabilă pe care stăteam eu ascultănd muzica pe care angajatii o puseseră. Credeam că visez, dar dintr-o dată aud că trebuie să mă dau jos din capsulă și că am o oră la dispoziție să mă plimb. Mi-am pus alarma și am plecat. După câteva minute, o femeie foarte frumoasă cu părul buclat și blond, cu ochii albaștri și cu privire blândă, mă întreabă dacă doresc să iau prânzul cu ea. Am acceptat șI ea mi-a povestit multe peripeții din viața ei, care spre surprinderea mea erau foarte asemănătoare cu cele ale Crinei.

După câteva zeci de minute, în care am râs, am glumit și am povestit cu aceasta, mi-a mărturisit că ea este marea poetă. Am rămas surprinsă că aceasta arăta mult mai frumoasă decât mi-am imaginat eu. Din păcate, timpul se scursese și trebuia să plec, dar poeta m-a condus până la capsulă, iar apoi ne-am luat la revedere. În capsulă, în loc de muzica pe care o ascultasem la început, îmi vorbea o doamnă despre faptul că nu am voie să spun nimănui despre această experiență, deoarece nu orice persoană este acceptată în acest experiment, chiar dacă este făcut public.

     Nici până în ziua de azi, nimeni nu a aflat despre această capsulă și totul a rămas un mare mister chiar și pentru mine.