REVISTA
școlii
"Luceafărul"
FOTO: qrosscheck.com
Activitatea didactică a căpătat brusc o nouă înfățișare. Nimeni nu s-a așteptat! Totul a început pe 11 martie 2020, când școlile au fost închise și activitatea de predare - învățare - evaluare a trecut în mediul online, din cauza pandemiei COVID 19. A urmat starea de urgență, iar noi, cadrele didactice și elevii, ne-am trezit puși în situația inedită de a comunica online. Ușor de zis, greu de făcut!
Am început cu pași mici, dar siguri. Am înscris școala pe platforma securizată și aprobată de Ministerul Educației: G Suite for Education (accesează aici), oferită gratuit de Google. Am conectat pe această platformă toți elevii și cadrele didactice ale școlii, astfel încât într-o săptămână de la întreruperea cursurilor s-a putut intra online. A fost greu, dar lucrul în echipă și-a spus cuvântul. Ne-am mobilizat și am reușit! În majoritate, cadrele didactice au înțeles că trebuie să se adapteze noilor condiții, că procesul educativ nu poate fi blocat de un virus și am avut un procentaj de aproximativ 95% de copii care și-au făcut datoria de elevi, așa cum s-au priceput ei mai bine. Le mulțumesc tuturor! Poate că nu toate lucrurile au mers foarte bine, dar cu toții am făcut tot ce-a ținut de noi. Au existat și situații în care s-a lucrat cu copiii pe whatsapp, întâlnirile online s-au făcut pe Zoom, iar elevii nu au participat 100% la ore din diverse motive (unii erau la bunici în afara Bucureștiului și nu aveau internet, alții nu aveau dispozitivele necesare pentru online).
Cu toții am sperat că totul este un vis urât din care ne vom trezi și ne vom întoarce în siguranță la școală, unde să facem ceea ce știm cel mai bine: să-i educăm și sa-i formăm pe cei mici. Am început un alt an școlar și visul urât continuă. Nu avem altă soluție, decât aceea de a ne adapta, de a fi puternici. Acum putem dovedi că nimic nu este imposibil. Am refăcut conturi de profesori și elevi, cadrele didacitce au urmat cursuri de perfecționare pentru desfășurarea orelor online. Site-ul școlii (accesează aici) a căpătat o nouă formă, astfel încât să poată fi accesat de pe orice dispozitiv cu ușurință. S-a înființat catalogul virtual (accesează aici) care vine în sprijinul elevilor și părinților, dându-le posibilitatea de a vizualiza în orice moment note și absențe. S-a înființat condica online care vine în sprijinul cadrelor didactice, dându-le posibilitatea de a-și completa programul săptămânal. S-au înființat bloguri pentru părinți (accesează aici), profesori și elevi. Acum suntem mult mai pregătiți!
Acest blog are scopul de a ne apropia, de a putea socializa, în pofida distanțării fizice și a măștii. Aici putem să ne exprimăm opiniile, ideile, putem găsi soluții la eventualele probleme rămase nerezolvate, putem publica articole din diverse domenii. Aici putem să-i încurajăm pe copiii noștrii să-și facă cunoscut talentul de mici poeți, prozatori sau artiști. Aici vom fi o echipă puternică și vom demonstra că nimic nu ne poate doborî! Vom trece noi și peste asta!
"A învăţa cum să înveţi este cea mai importantă deprindere din viaţă."