REVISTA

școlii

"Luceafărul"

Magia Crăciunului

Publicat pe: 21 Dec 2020
Categorii: Sărbători, Povești

   FOTO: romanialibera.ro
AUTOR: ENACHE IOANA, CLASA a VII-a A

 Pășesc spre noi orizonturi de fiecare dată când îmi doresc sau îmi propun ceva, iar pentru acele lucruri lupt mult. Fiecare om are ceva de care se ține scai, ceva esențial vieții sale și care îi dă sens. Pentru mine munca înseamnă totul. Ea îmi oferă tot ce am nevoie: confort, bani, angajați, cadouri pentru familie și fericire. Munca este definiția fericirii mele! O consider ca un membru al familiei, atât de mult iubesc ceea ce fac. Recunosc că au fost evenimente care m-au marcat și determinat  să devin ceea ce sunt azi. Sunt foarte aproape de a-mi atinge scopul: parteneriatul cu firma pentru care lucrez. Aceasta constă în extinderea mea, dar și o ocazie de a-mi deschide propria afacere. 

Este un pas enorm pentru cariera mea și nu-i pot da cu piciorul. Mi s-a oferit șansa unui contract de colaborare cu firma, plus niște acțiuni vândute mie. Am muncit în ultimul timp, pentru a ajunge aici: ședințe, acte întocmite, nopți pierdute pentru sortarea și corectarea lor sau prezentări ale unor proiecte și schițe în fața consiliului, care îmi pot oferi acele aripi de care am nevoie. A fost visul meu de când mă știu, să fiu partener al firmei. Am urmat facultatea de arhitectură, deși nu credeam că voi reuși să-mi găsesc un loc de muncă sau să am un viitor. Vreau să ajung tot mai sus. Încerc să-mi savurez cafeaua de dimineață în biroul meu, dar dincolo de pereții de sticlă o zăresc pe Clara, secretara mea. Este destul de matinală… a avut de la cine învăța.

- Eveline, am tot primit telefoane de la superiori! Noile tale schițe, idei, plus editurile tale sunt superbe. Sunt sigură că, cât de curând, vei obține parteneriatul, spune zâmbind până la urechi.

Un alt lucru învățat în acești ani de carieră sunt oamenii. Lipsiți de scrupule, atunci când vor să-și atingă scopul egoist. Mai bine muncești mult, o iei pe calea cea grea, decât să faci ceva pe meritul altcuiva. 

- Te bucuri acum, dar știu ce fel de om ești, dragă. Întotdeauna mă informez legat de angajații mei.

Mă gândesc preț de o clipă, apoi îi mai spun un ultim lucru:

- Este o muncă ce trebuie s-o ducem la bun sfârșit! Trebuie să plec la conferință și să verific dacă totul este pregătit pentru prezentare.

- Stai liniștită, am verificat eu! Totul este pus la punct. Apropo, fratele tău a venit să te vadă împreună cu băieții.

- Ăăă…. spune-le să mă aștepte în celălalt birou. Te rog să pregătești și niște dulciuri. 

                                                                       ****

Pășesc în încăpere, apoi patru brațe mă cuprind de talie într-o îmbrățișare călduroasă. Acești doi pici sunt nepoții mei, Alex și Darius. Deși cei doi au vârsta de șapte ani, au o forță incredibilă, dar sunt cam pitici. 

Mă gândesc la momentele mele în familie, deși nu e un lucru pe care îl fac des. Ultimele evenimente din viața m-au distanțat destul de mult de familie, iar fratele meu s-a mutat în New York pentru mine.

- Eve, se pare că tot aici te găsim…

- Of...Marco, știi doar, pentru a ajunge acolo unde îți propui, muncește! Așa fac eu.

- Surioară… uită-te la tine cât ai slăbit în ultimul an, cearcănele care domnesc pe fața ta, plus machiajul tău. Tu nu te machiai. Fără supărare, dar arăți oribil. Te autodistrugi! Tu nu ai mai avut parte de un  Crăciun în familie de ani buni. Tradițiile pe care le aveam odată s-au dus...Mai știi când așteptam să vină Moșul pentru a deschide cadourile, celebra ta tartă,... Tot ce făceam odinioară.

- Of… frate! V-am trimis cadouri în fiecare an.

- Un cadou nu se poate compara cu adevăratul spirit al Crăciunului alături de familie.

- Copii, spuneți-mi ce vă doriți voi de Crăciun?

- Bicicleeete! Data trecută am primit coșuri din partea firmei.

- Dar v-au plăcut? 

- Daa!

- Vezi, frățioare, ei nu au nimic împotrivă. Sunt entuziasmați.Deci, eu trebuie să ajung la o ședință importantă. Ținem legătura. Pupiiici!

- Ei sunt doar copii! 

Plec, lăsând în urmă vorbele fratelui meu. Recunosc că nu am mai avut un Crăciun de vreo trei ani, dar nu am ce face.  

****

După ședință, rămân să vorbesc cu Greg, dar văd că se grăbește.

- Greg, ce s-a întâmplat de pleci imediat după ședință? Vreau să mai discutăm niște detalii.

- Eveline, eu nu pot sta mereu aici, ca tine! Eu, spre deosebire de tine acum plec acasă pentru a cânta colinde și a petrece timp cu copiii mei. În plus programul meu de muncă s-a terminat acum două ore.

- Of… Ok… Eu mai rămân.

- Dacă vrei poți veni și tu cu mine de dragul vremurilor bune?

- Nu, mersi! Mai bine mai stau să verific dosarele.

- Știi cât de mult îmi doresc și eu acest parteneriat, dar cei dragi sunt mai importanți. Eveline, nu știi niciodată când viața îți smulge tot ce mai ai.

- Oh… te rog! Îți urez o seară plăcută, Greg!

Apoi plec spre biroul meu.

****

O nouă săptămână și o altă zi de muncă. Din păcate pentru mine, fratele meu mă tot sâcâie de câteva zile la cap cu o cină în familie. Nu am avut încotro și a trebuit să accept. Sunt în biroul meu, pregătind o  prezentare a noilor mele schițe. Deodată, pe ușă intră Clara foarte agitată.

- Ce ai măi fetiță de intri așa, fără să bați la ușă?

- Îmi cer scuze, șefa! Noul șef de la departamentul de schițe a cerut o ședință urgentă, numai cu voi doi.

- Ok… voi fi acolo.

Sincer sunt foarte curioasă să aflu cine este noul șef. S-a angajat acum o săptămână și încă nu am apucat să îl cunosc. Bat la ușă și aud un… Intră.

- Bună ziua!

- Bună!

- Unchiule Derek?

- În carne și oase! Ai câteva explicații de dat, fătucă!

- Dar ce am făcut?…. spun eu cu o față de cățeluș.

- Nu ai mai dat pe acasă, asta ai făcut!

- Cum ai ajuns șef la firmă? 

- Am ceva ani de experiență, Eve!

- Să știi că nu vreau tratament preferențial.

- Cum vrei tu, puștoaico!

- O zi bună!

- La fel!

Cu aceste cuvinte ies din biroul său, dar pe drum mă întâlnesc cu Luca, unul dintre angajații firmei. Un băiat de bani gata. După părerea mea este aici doar pentru că tatăl lui are un nume respectat în firmă. Băiatul asta nu a muncit o zi în viața lui.

- Bună, frumoaso!

- Bună…Cum mi-ai spus?

- Frumoasă. Ce nu-ți place?

- În primul rând sunt șefa ta și în al doilea rând, nu că nu mi-ar plăcea, dar suntem la muncă.

- A….bine, cred...

Trec peste această discuție, un pic dubioasă, și mă duc înapoi în biroul meu. 

****

Este ora cinci și trebuie să plec acasă din pricina cinei ăleia afurisite. Îmi strâng tot ce îmi trebuie pentru a continua prezentarea acasă. Pe hol mă întâlnesc cu unchiul Derek. 

- Hei, unchiule!

- Bună, draga mea!

- Presupun că și tu ești invitată la cină. Nu?

- Da. 

          ****

Sun la ușa fratelui meu și aștept să îmi deschidă.

- Bună, sis!

- Nu mai deschideai odată?

- Nici nu ai ajuns bine și deja comentezi!

- Dacă o luăm așa eu plec înapoi la birou cu mare plăcere.

- Nici să nu te gândești!

- Bine, bine! Bună seara, copii!

- Bună, mătușă Eve!

****

Am luat cina și unchiul Derek a insistat că trebuie să vorbim doar noi, adulții,așa că Sara s-a dus să îi pună la culcare pe gemeni. A revenit și acum putem discuta liniștiți.

- Deci unchiule Derek ce s-a întâmplat? 

- E vorba despre tatăl vostru!

- Ce este cu tată? 

- Copii, nu știu cum să vă spun, este delicat.

- Spune odată, că deja mă enervezi! 

- Tatăl vostru a făcut accident.

- Ce? spunem eu și  Marco la un loc.

- Aseară. Mâine mergem în Chicago.

- Eu nu merg! spun eu cu nonșalanță.

- Sper că asta a fost o glumă proastă!

- Nu! Eu trebuie să stau aici. Nu pot să plec acum, când sunt așa aproape să obțin parteneriatul cu firma.

- Tata a făcut accident și pe tine te interesează amărâtul ăla de parteneriat. 

 - Da, și?

- Eveline nu te mai recunosc de când Dash nu mai este printre noi.

- Să nu îi mai pronunți niciodată numele. Ai înțeles?

( Dash și Eveline aveau o poveste frumoasă de dragoste până într-o zi când cei doi au avut o ceartă destul de urâtă din cauza unei crize de nervi, Dash s-a sinucis. Ultimele cuvinte pe care Eveline le-a rostit au fost ,,Te urăsc". Ea se învinovățește pentru moartea băiatului. De atunci s-a schimbat, a devenit crudă, rece, indiferentă, fără suflet.)

- O să mergi, fie că îți place fie că nu, ai înțeles?

- Daaa, asta s-o crezi tu!

- Eveline, ce e cu tine înainte erai dulce, drăguță, sensibilă acum ești doar o femeie obsedată de muncă, crudă și  fără suflet.

- Poate, dar tu știi cel mai bine de ce am devenit așa. Din cauza lui sunt așa. M-a părăsit, înțelegi? M-a lăsat singură.

- Eu te înțeleg, dar totuși e tata.

- Nu și punct!

- Îhh... ești iremediabilă!

- Poate! Spun asta și plec.

 Mă urc în mașină și merg la birou, pentru a termina pregătirile pentru prezentare. Știu că mamei nu o să-i placă, dar nu pot renunța, nu acum. Nu când sunt atât de aproape să reușesc.

Perspectivă Marco: 

Eu și Sara suntem în avion așteptăm să decolăm. Copiii au rămas cu mama Sarei. Eu tot nu pot să accept că Evelin nu a vrut să vină cu  noi. De când a murit Dash abia că mai trece pe la spital. Și atunci când vine vorba de ceva grav. În rest muncă, muncă și iar muncă. Fata asta nu știe să facă și altceva. Pilotul ne anunță că vom decola în 5 minute și trebuie să ne punem centura.

****

Suntem la spital, iar eu aștept să intru în salonul tatei. Din câte am înțeles de la mama este în comă deja de două zile. Doctorii au spus că nu putem face nimic, totul este în mâinile tatei. Dacă vrea sau nu să se întoarcă în lumea celor vii sau dacă vrea să treacă în neființă. Sincer, sunt foarte îngrijorat nu aș mai suporta să mai pierd pe cineva drag. Dash era cel mai bun prieten al meu. După moartea lui m-am apucat de alcool, dar cu ajutorul frumoasei mele soții am trecut peste. Sper doar, ca de data asta, tata să facă alegerea corectă. Nu ca Dash!

****

Suntem în Chicago de două  săptămâni, iar tata încă nu sa trezit. Am tot încercat s-o conving pe Eveline să vină la Chicago, dar nu a funcționat. Poate asta o să-l ajute pe tata. Mai fac o ultimă încercare.

- Bună, Eve.

- Ce vrei Marco?

- Tot nu vrei să vii? 

- Mă întrebi asta de două săptămâni încoace. Dacă accept mă lași în pace?

- Deci vii?

- Uită-te  în spate!

- Ce? Eveline!!!

- Heeeeei!

    **** 25 decembrie ****

Tata a fost băgat de urgență în operație. Din sala de operație iese un doctor.

- Doctore cum este?

- Îmi pare rău, inima lui a cedat în timpul operației.

- Nuuu, nu se poate!!!

Îi dau pe doctor la o parte și merg spre sala de operație.

- Tată, te rog, nu mă părăsi și tu! Nu mă lăsa singură! Nu mă abandona și tu, cum a făcut-o Dash! Te roooog, trezește-te!!!!

- Domnișoară, doar un miracol de Crăciun îl mai poate salva.

Dintr-o dată se aude un bâzâit puternic.

- Ce se aude?

- Inima a început să bată. Domnișoară vă rog frumos să ieșiți din sala de operație!

- Salvează-mi tatăl, vă rog să-l  salvați!!!

- Vom face tot ce este posibil, domnișoară, acum... afară!

 **** după 2 ore ****

- Am reușit, l-am salvat!

- Doamne, tu ești mare! Mulțumim!!!!!

Ăsta a fost un miracol de Crăciun. Magia Crăciunului mi-a salvat tatăl. Ziua de azi m-a învățat o lecție: nu trebuie să mă las pradă întunericului, nu trebuie să îi îndepărtez pe cei apropiați de lângă mine. Ei doar încearcă să mă aducă pe linia de plutire. Eu i-am îndepărtat. De astăzi voi încerca să mă schimb.

Morala poveștii este că nu trebuie să îi îndepărtezi pe cei apropiați de lângă tine. Ei vor fi mereu ancora de care să te agăți atunci când nu mai ai nicio speranță. Miracolele de Crăciun chiar există!

 

ARTICOLE SIMILARE


Halloween
  • 296 vizualizari
Dovlecelul de Halloween
  • 319 vizualizari

Comentariul tău va fi vizibil pe site după ce va fi verificat de un moderator.


Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu.