Mediul terestru

Evolutiv, mediul sol-aer a apărut mai târziu decât mediul apei, care este asociat cu transformări chimice ale compoziției aerului atmosferic. Majoritatea organismelor cu nucleu trăiesc într-un mediu terestru, care este asociat cu o mare varietate de arii naturale, fizice, antropice, geografice și alți factori determinanți.

Caracteristicile mediului sol-aer

Acest mediu constă din solul vegetal (până la 2 km adâncime) și atmosfere inferioare (până la 10 km). Mediul este caracterizat de o mare varietate de forme de viață diferite. Dintre nevertebrate, se poate remarca: insectele, câteva specii de viermi și moluște, desigur, predomină vertebratele. Conținutul ridicat de oxigen din aer a provocat o schimbare evolutivă a sistemului respirator și prezența unui metabolism mai intens.

Atmosfera are o umiditate insuficientă și adesea variabilă, ceea ce limitează deseori răspândirea organismelor vii. În regiunile cu temperaturi ridicate și umiditate scăzută, eucariotele dezvoltă o varietate de idioadaptări, al căror scop este menținerea unui nivel vital al apei (transformarea frunzelor plantelor în ace, acumularea de grăsime în cocoașele unei cămile).

Animalele terestre se caracterizează prin fenomenul fotoperiodism. Astfel, majoritatea animalelor sunt active numai ziua sau numai noaptea. De asemenea, mediul terestru se caracterizează printr-o amplitudine semnificativă a fluctuațiilor de temperatură, umiditate și intensitate a luminii. Modificările acestor factori sunt asociate cu locația geografică, schimbarea anotimpurilor și ora din zi. Datorită densității și presiunii scăzute a atmosferei, țesutul muscular și osos s-a dezvoltat și a devenit mai complex.

Vertebratele au dezvoltat membre complexe adaptate pentru a susține corpul și a se deplasa pe un substrat solid cu o densitate atmosferică redusă. Plantele au un sistem radicular progresiv care le permite să ancoreze în sol și să transporte substanțe la o înălțime considerabilă. De asemenea, plantele terestre au dezvoltat țesuturi mecanice, de bază, floem și xilem. Majoritatea plantelor au adaptări care le protejează de transpirația excesivă.