Povestea Omului de Zăpadă
Într-o iarnă friguroasă un copil singur în casă se uita pe geam și era fascinant de fulgii cristalini care cădeau lin pe Pământ.
Copilul nu prea avea jucării dar nu se plângea căci își găsea tot timpul ceva de făcut. Cu ochii mari ațintiți la fereastră vedea cum zăpada se așterne ușor, ușor și forma un covor alb de toată frumusețea.
Într-o clipă se hotărește să se îmbrace și să iasă afară la zăpadă. În mare grabă își luă mănușile, căciulița și porni cu zâmbetul pe buze gandindu-se ce lucruri putea să facă cu zăpada proaspătă și sclipitoare.
Primul contact cu zăpada a fost magic parcă se topea prin degete. A început să facă bulgări. Unul, doi , din ce în ce mai mari. I-a așezat unul peste altul și a făcut un om de zăpadă.
S-a gândit apoi să decoreze omul de zăpadă, dar tot ce a găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas rătăcit prin grădină din toamnă, o căciulă veche și un ciot de mătură de prin magazie.
Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând omul de zăpadă singur, în grădina înghețată.
Copilul aștepta dimineața să vină ca să poată să se ducă la noul lui prieten omul de zăpadă să se joae cu el.
Timpul trecea și razele Soarelui începea să mângâie omul de zăpadă. Copilul vedea cum noul lui prieten se topea pe zi ce trecea si nu putea să facă nimic.
A fost trist foarte mult timp până a înteles că omul de zăpadă este simbolul iernii, bucuria copiilor și este nelipsit pe străzi, în grădini sau în curțile caselor atunci când dă prima zăpadă.
