REVISTA
școlii
"Luceafărul"
Așa cum ați înțeles și din titlu, astăzi am să vă povestesc despre una dintre cele mai amuzante zile la bibliotecă, căci trebuie să știți un secret, eu și fratele meu, Luca, chiar frecventăm astfel de locuri ,,înfricoșătoare” pentru unii!
S-a întâmplat anul trecut, când deja obținusem permisul de acces la sala de lectură a Bibliotecii Metropolitane din București, așa că aveam (și încă am!) acces nelimitat acolo, plus că puteam să împrumut orice cărți voiam, fără să trebuiască să completez vreun chestionar plictisitor.
Îmi amintesc exact cum, după ce doamna profesoară de română ne-a dat ca temă să citim și să scriem rezumatul cărții „Matilda”, m-am gândit ,,De ce să nu împrumut eu cartea asta de la bibliotecă, decât să o cumpăr ? Oricum, niciodată nu putem avea în biblioteca personală toate cărțile pe care dorim să le răsfoim și să le citim.” Și exact exact asta am făcut.
În weekend, după ce l-am convins pe Luca, fratele meu mai mare, să meargă cu mine la bibliotecă, ne-am îmbrăcat și am plecat, în mica noastră aventură. Douăzeci de minute mai târziu, eu căutam cu înfrigurare „Matilda” prin rafturile bibliotecii, dar „fratele meu cel drag” …nu mă ajuta deloc! În schimb, el găsise o carte al cărei titlu îl intrigase foarte mult, Împăratul muștelor” și începuse să o citească chiar acolo, instalat confortabil, într-un fotoliu.
La un moment dat, văd un ghemotoc cenușiu mișcându-se în spatele unuia dintre dulapurile cu cărți. I-am spus lui Luca ceea ce văzusem și că eu credeam că era …un șoarece. Mi-a răspuns, ușor iritat, că îmi bat joc de el, nemișcându-se deloc și neoprindu-se din citit. După câteva minute, șoarecele ajunsese lângă fotoliul lui Luca. Imediat ce l-am văzut, am strigat panicat:
-Luca, e un șoarece lângă tine!
Dar el mi-a răspuns, cu un aer flegmatic, neîncrezător și absorbit de carte :
-Da, da, cum zici tu... glumețule!
Nu a realizat faptul că eu nu mințisem, decât peste vreo cinci minute, când șoarecele începuse să se urce pe un picior de-al lui.Am văzut cum încremenește și, brusc, sare ca împins de un arc, direct pe un birou din sala de lectură.
Nu vreți să știți cum a țipat de frică! Mai departe vă dați seama că micuțul locatar al bibliotecii s-a speriat și el, iar noi, surprinși de acea apariție , am părăsit, vijelios, sala de lectură. Când am ajuns acasă, le-am arătat tuturor textul ultimei noastre lecții din manualul de română, ,,În bibliotecă”, de Ana Blandiana și ne-am amuzat copios citind începutul
,,Ce spaimă, ce emoții și ce scandal
Am descoperit printre cărți un șoarece intelectual!
și finalul poeziei :
,,Dar de atunci, fără niciun rival,
Sunt în bibliotecă singurul intelectual!”
Până când nu au trecut trei săptămâni, Luca nu a mai pus piciorul în acea bibliotecă! Și acum, când îl văd pe Luca cu o carte în mână, îl tachinez, râzând: ,,Luca, șoarecele din... adică ...,,de bibliotecă”!
Data viitoare, vă voi povesti o altă întâmplare amuzantă, fiindcă după atâta izolare în pandemie, trebuie să mai și râdem!
Vă dezvălui micul meu secret care mă ajută să depășesc momentele neplăcute, o afirmație a scriitorului romanului ,,Mizerabilii”,Victor Hugo. : râsul este ,,soarele ce alungă iarna de pe chipul oamenilor.”
Dostoievski spunea și el : ,,Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc, niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când râde.” Niciodată nu mi-a plăcut compania oamenilor cu chipul întunecat, cred că au și sufletul la fel.
Zâmbiți și totul va fi bine !
Psihologul de serviciu,
Anastase David Christian…deocamdată elev în clasa a VI-a A
