Magazinul fermecat

FOTO:blog.copilarim.ro

               Crăciunul...probabil singura perioadă din an în care uiți de stres și anxietate, putând să te numești din nou FERICIT..., din nou OM! ...păcat că mulți au uitat cu timpul ce înseamnă  ce înseamnă Omenia! E rău, deci e mai bine, știi aceasta în interior! Nu te poți opri acum, așa că fii o dată dintr-o mie sincer cu mine de Crăciun!

               Ce te face să zâmbești? Care sunt de ce-urile tale? N-am să-ți spun cuvinte mari precum: „Fii tare!”, dar îți voi spune povestea mea! Te vei scălda în Paradis, vei scăpa de banalul de azi și de secul real.

               Când beau o ceașcă de ceai și mă uit spre galaxie, mereu văd ceva, sunt lucruri care-mi dau putere pentru a continua lupta. Știai de ce zăpada cade printre noi? Oare pentru că nu vrea să plângă singură într-o seară de Ajun?

               Când vreau să dispar pentru totdeauna, aici este ultimul meu motiv- cel pentru care trăiesc la marginea unei stânci, între primăvară și iarnă, între renaștere și cunoaștere, între real și fantastic.

               Crăciunul este pretextul pentru a începe să credem că și-n cele mai întunecate nopți, cele mai luminoase stele ies la iveală. El este o modalitate prin care , la sfârșitul diperării tale, să găsești calea.

               Spune-mi cum cad fulgii de nea în galaxia ta?! Eu cred în ei, tu o faci?!

               Nu am fost întotdeauna aici, tu ai venit la mine...e un miracol în această perioadă! Cioplit parcă în gheață, trist și gol...poate nu se mai schimbă nimic, poate totul va rămâne la fel, poate că se vor schimba ei, dar tu ? Rămâi la fel, prins într-o lume paralelă cu a noastră...ai înghețat deja. Vocea ta slabă a ajuns la mine, mai strigă-mă o dată pe nume!  

               Mi-aș fi dorit să cunosc valoarea lui„mulțumesc”înainte să primesc, mi-aș fi dorit să-i țin aproape pe cei care m-au ajutat! Îmi pare rău pentru asta! Mi-aș fi dorit să știu că nimeni nu-mi vrea răul mai mult decât mi-l vrreau eu însumi...pentru asta aș spune „mulțumesc”...m-ați făcut un înger, dar și ei au formă umană!

Într-o zi am mers pe o stradă cu mama, evadasem total, ignorasem durerea, invitasem speranța, dar ceva, cineva din mine îmi spuneau:„ nu te opri niciodată!ești la jumătatea drumului, nu poți privi înapoi acum! Chiar dacă nu ești pregătit, poți începe lupta! Tu, un mic pluto nesemnificativ, cu cicatrici, ai început lupta? Cam cum arată viața în universul tău pitic?!

Prin tot ce am trecut...chiar las totul în urmă...nu am nici regrete. S-a dovedit a fi uimitor cum viața nu ne întreabă ce vrem și ce nu...

Poate crezi că ești singur, poate crezi că n-ai acționat bine asupra celor din jur, atât de ocupați, atât de resemnați...Privește ceasul, ora zero, Crăciunul! O seară de Crăciun pe care aș vrea s-o am mereu , uită! Vino cu mine să-ți arăt Pardisul, cum ninge neîncetat în lumea mea! E bine să crezi într-un astfel de loc, mie-mi place să-i spun„ Magazinul fermecat”!