REVISTA
școlii
"Luceafărul"
13.11.2020
Dragă jurnalule,
Astăzi îţi voi povesti despre trăirile noastre, ale copiilor, despre situaţia actuală. Cu luni în urmă aflam despre acest virus, iar acum viaţa ne este schimbată radical. Cu toţii am avut speranţa redeschiderii şcolilor, însă a fost în zadar. Anul acesta este un an trist...
Prima zi de școală din 2020...un an atât de zbuciumat, nu se varsă lacrimi dulci de revedere cu profesorii și colegii, cu învăţătorii cei dragi, ci lacrimi de "îmi pare rău că nu ne putem vedea astăzi, că nu ne putem îmbrăţişa cum o făceam odată".
Îmi e dor....îmi e dor de viaţa dinainte ....Nu avem petale de flori pe străzi, nu avem copii în uniforme râzând cu ghiozdanele în spate, nu avem îmbrăţişările copiilor de grădiniţă şi nici cântecul începerii noului an şcolar...Îmi lipsesc îmbrățișările prietenilor și glumițele colegilor care, de multe ori amuzau şi profesorii, năzbâtiile noastre de care afla toată şcoala, amintirile frumoase....
Trecând zilele trecute pe lângă şcoală, mi-am adus aminte de prima zi în care am păşit pe poarta acesteia, cu mari emoţii. Aşteptam cu nerăbdare să îmi întâlnesc noua învăţătoare, noii colegi, şi bineînţeles, însuflețită de dorinţa de a avea note cât mai mari. Încă sper asta!
Acum şcoala pare a fi pustie. Florile ce stăteau, cândva, îmbujorate în mâinile copiilor, stau acum ofilite prin florăriile de la colț, zumzetul serbării de deschidere ce aducea atâta nerăbdare în sufletele copiilor s-a transformat azi în tăcerea difuză a camerei "pentru a o auzi pe doamna", bun venitul este astăzi un "deschideţi-vă camerele" sau "doamna, se face microfonie". Îmi văd fratele cum e atât de emoţionat să o revadă pe doamna învăţătoare şi încă aşteaptă să vadă cât de mult s-au înălţat colegii lui...
Timpul a trecut şi iată-mă în clasa a VII-a! Nu a fost uşor să fac cunoştinţă cu noile profesoare, noile materii, latina şi chimia, în format online.
Profesori obosiţi, elevi trişti şi părinţi agitaţi ...
Din păcate, în acest an şcolar nu avem în faţă manualele atât de măzgălite, dar pline de personalitate, ci un telefon sau laptop. Pe mine acestă experiență m-a învățat să apreciez mult mai mult lucrurile din jurul meu! Anul acesta este apogeul erei digitale, tot ceea ce credeam ca va uşura existenţa umană se întâmplă, dar nu îmi doream în aceste condiții!
Dar cum în cutia Pandorei a rămas ultima, speranța, cred că, sacrificând acest an, vom reveni la normal cât de curând!
Bine aţi venit în viitor, este anul 2020 - Şcoala la distanţă, emoţii la distanţă, dar suntem împreună şi totul va fi bine !
Cu drag,
Unul dintre elevii clasei a VII-a B
Ivan Teodora